Istoria aerului conditionat

In antichitate numai clasele sociale din varf aveau acces la activitati de relaxare, asadar si primele idei care au fost puse in practica din punctul de vedere al aerului conditionat erau exclusiviste.
Nu se stie exact unde au aparut prima data aceasta idee, dar vechii egipteni aveau sisteme de racire a cladirilor bazate pe bazine umplute cu apa. Romanii au folosit si ei tot un sistem de racire a aerului bazat pe circulatia apei racite prin niste canale care strabateau cladirile. S-au mai gasit si alte scrieri dar la baza stau aceste sisteme care folosesc apa. Mai erau ventilatoarele, unele de dimensiuni destul de mari(primul ventilator a fost construit in China, in timpul dinastiei Han. Inventatorul, Ding Huan, a conceput un ventilator format din 7 pale in lungime de 3 metri cu actionare manuala) dar nu aveau un randament bun.
Prima descoperire in domeniul aerului conditionat, a venit de la Michael Faraday (1791-1867). Cu ajutorul unui aparat conceput de el, care functiona prin compresie si racire, a reusit sa lichefieze aproape toate gazele cunoscute la acea vreme. In 1820, Faraday a dezvoltat un compresor care avea ca lichid de racire amoniacul. Problema cea mai mare era ca vaporii de amoniac erau toxici. Cu toate ca lichidul de racire nu era prea sigur, ideea compresorului se foloseste si astazi.
Primele aparate de aer conditionat destinate utilizării pe scară largă au fost concepute în 1902. Willis Carrier (1876 - 1950), un intreprinzator american, este autorul acestei inventii. Compania lui producea solutii de climatizare pentru mediul industrial. Instalatia acestuia din 1902 a marcat naşterea aerului conditionat, din cauza adăugării functiei de control umiditate, care a condus la recunoasterea de catre autoritatile în domeniu. Aparatele de aer conditionat trebuiau sa indeplinească patru functii de bază: 1) reglarea temperaturii; 2) reglarea umiditatii; 3) controlul ventilatiei si circulatiei aerului; 4) curatarea aerului. 
Dupa mai multi ani de testare si reglaje, pe 2 ianuarie 1906,lui Carrier i-a fost acordat brevetul US nr.808897 pentru inventia sa, pe care a numit-o "aparat pentru tratare aer".
Termenul “aer conditionat“ a fost inventat de catre Stuart W. Cramer in 1906. El cauta o solutie care sa permita nu doar controlul temperaturii aerului (“racirea aerului”) ci si a umiditatii lui, de aici si nevoia unui nou termen care sa denumeasca acest proces.Cramer a experimentat diferite feluri de a ameliora efectele aerului uscat generat de procesul de productie. Patentul inregistrat de el a folosit acest termen in conjunctie cu apa conditionata, aceasta devenind un termen bine cunoscut si deseori folosit in industria textila. Noua dezvoltare pe care Cramer a initiat-o a avut un efect vizibil asupra calitatii aerului din fabrica sa si in consecinta asupra productivitatii.
Totusi la toate aceste sisteme se foloseau substante periculoase gen amoniacul (NH 3), clormetanul (CH 3 Cl), propan , si dioxid de sulf (SO 2), ca agenti de refrigerare. Deşi eficiente, acestea au fost toxice, inflamabile sau explozive şi ar putea duce la o boală gravă, leziuni sau chiar deces în caz de scurgere din sistem.
Thomas Midgley a fost cel care s-a gandit sa foloseasca substante mai putin periculoase. El a sintetizat diclorfluorometan, prima clorofluorocarbura ( CFC), care a numit "Freon". Acest compus este mult mai frecvent menţionat in ziua de azi ca "freon 21", sau "R 21".